O platformă colaborativă

Ca cercetători și oameni de muzeu, suntem curioși din fire și ne place să iscodim: oameni, locuri, întâmplări. Dacă ai ajuns până aici, înseamnă că ești ca noi.

Poate recunoști chipurile, ai și tu poze cu aceste locuri, ai auzit povești despre cum s-au transformat de-a lungul timpului sau ai citit despre oamenii pe care îi privești. Ajută-ne să revedem, să reauzim, să recitim, să redescoperim artefactele. Am proiectat platforma Rețelele Privirii ca un spațiu de interogare continuă, unde ne dorim să iei parte alături de noi la dezvoltarea conținutului.

Arhiva MȚR crește odată cu tine.

Cum poți să contribui

Pe pagina dedicată fiecărui artefact digital, în secțiunea special creată în acest scop, poți să participi cu o observație, o poveste, o informație nouă care să completeze cunoașterea comună despre colecțiile din Arhivă. Ne poți contrazice, nu ne supărăm.

Sau ne poți scrie direct, folosind formularul de mai jos.

Ajută-ne să descoperim informații noi despre artefacte

Fiecare artefact digital are o secțiune proprie de contribuții unde poți lăsa observații, întrebări, comentarii legate de conținutul paginii respective. Pe lângă text, poți încărca o imagine sau atașa un link către un video de pe YouTube sau Vimeo. Contribuțiile sunt moderate de către membrii echipei pentru a asigura o atmosferă prietenoasă. Pe pagina artefactului vei găsi și butonul „contribuie” care te aduce aici, la formularul de mai jos.

Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris.
Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris.
Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris.
1 / 3

Comentezi aici și aștepți să fie moderată contribuția

Reguli de conduită pentru moderare

Toate contribuțiile sunt revizuite de echipa Arhivei pentru a ne asigura că tonul discuției este întotdeauna civilizat. Nu modificăm și nu cenzurăm ideile exprimate, dar nu ne abatem de la câteva reguli. Secțiunea de contribuții e un loc deschis dialogului constructiv, așa că te rugăm:

  1. Fii politicos/ă cu noi, dar și cu ceilalți utilizatori;
  2. Fii tolerant/ă cu părerile altora;
  3. Nu folosi limbaj abuziv;
  4. Încarcă doar conținut relevant.

Iar dacă în pagina dedicată artefactului nu e destul loc pentru ceea ce vrei să ne transmiți, scrie-ne mai multe în formularul de mai jos.

Donează imagini din arhiva personală

Aici poți trimite povești și amintiri de familie sau poți dona fișiere digitale către Arhiva MȚR. Noi le vom aduna, le vom citi și îți vom răspunde cât de curând. O parte din materialele primite vor fi încărcate pe platformă și expuse publicului, în funcție de un program curatorial dezvoltat de echipa noastră. Pentru a facilita publicarea, te rugăm să însoțești materialele de cât mai multe informații relevante: contextul, locul și perioada realizării, personajele care apar, data la care au fost făcute ș.a.

NU ne trimite materiale luate de pe net sau care nu îți aparțin: credem în respectarea dreptului de proprietate intelectuală.